- Final Destination -

Intr-o frumoasa zi de vara, buburuza a venit de la gradinita, ca in oricare alta zi…A urmat dusul, schimbatul in hainute de casa, cu fustite sau rochite sau mai stiu eu ce si jocul de neterminat cu printese, ponei si multe altele. Cu chiu cu vai ne-am adunat si pentru somnul de pranz, penru ca – nu-i asa? – buburuzele cele mici trebuie sa doarma ca sa le creasca aripile si sa iasa de sub carapacea colorata. Am uitat sa iti spun ca, mai nou, carapacea micutei buburuze se coloreaza si verde cu picuri portocalii, si albastra cu picuri galbeni. Nimeni nu stie de unde isi ia culorile, dar schimbarile sunt evidente si luminoase. Am citit povesti cu printese, cu un ananas buclucas, cu fetite cu chibrituri, cu tot felul de personaje ce populeaza lumea noastra de zi cu zi. Aceste personaje sunt, zilnic, in casa noastra, intra, ies, starnesc dispute si sunt subiecte de discutii nesfarsite. Sunt aici cu noi, inainte de fiecare somn si in zorii zilei.

Intr-un traziu, buburuza a adormit, dupa ce am asigurat-o inca o data ca dupa somnul de pranz nu urmeaza ziua de maine. Avem aceasta dilema zilnic. Eu nu cred ce crede ea. Ea este convinsa, iar eu ii explic de fiecare data, spre neintelegerea ei, ca dupa cele doua ore de somn, nu este dimineata, iar ziua inceputa furtunos de dimineata, continua. Cum e posibil asa ceva?, se intreaba ea. Ma asculta, se uita la mine dintr-o parte ca si cum habar nu am ce vorbesc si, intr-un final, obosita si cu ochii mici, zice: Bine, daca spui tu!…

Stai, am pierdut, povestindu-ti despre ziua de maine si cea de azi, firul povestii. Deci, dupa toate aceste discutii, buburuza a adormit. Iar cand s-a trezit, cu fata cuminte si sufletelul lipicios a venit si s-a ghemuit in bratele mele pe canapea. A stat nemiscata si ganditoare cateva minute bune. Si cand ma asteptam mai putin m-a intrebat:

-Ce inseamna un melc fara chelie?

-Cum adica? intreb eu aiurit de intrebare, convins, in acelasi timp, ca nu am inteles bine.

-Da, spune ea, ce este un melc fara chelie?

-Nu exista melc fara chelie, vezi tu, melcii nu au par, deci nu pot avea nici chelie, explic eu prea didactic, pentru a nu pufni in ras.

-Stii, spune buburuza, azi m-am descaltat in curtea gradinitei, iar in sandaua mea a intrat un melc fara chelie. Asa este, pentru ca asa a spus doamna educatoare. Era asa, lung ca un sarpe. Si imi arata ceva mic de tot cu degetelele.

Nu iau in seama lungimea aratata de ea, pentru ca stiu ca parerea ei despre marimi este extrem de relativa. Astfel, si ea este mare cat se poate cuprinde intre doua degetele, iar eu sunt, intr-adevar, un piiiiiiiiic mai mare. Dar, cu toate astea, ma gandesc serios ce i-a spus doamna, care e autoritatea suprema. Oare i-a zis numai asa, ceva, ca sa scape de explicatii suplimentare? Dar, totusi, chelia unui melc nu o inventeaza nimeni asa de usor…

Si, brusc, mintea mea trecuta prin multe povesti si cuvinte amestecate si cu intelesuri ascunse, desluseste ce este cu melcul….

…..

Mi-e dor de copilaria mea, de zilele in care zambeam si nimic nu conta. Imi amintesc de prima zi de scoala, de abecedar, de ziua in care am avut primul spectacol de dansuri moderne in clasa a 2-a, de diriginte…si multe altele. Sarbatorile de Craciun si Paste nu mai sunt cum erau odata, cand simteai ca vine mosul sau iepurasul…azi totul este comercial.

Mi-e dor sa-mi revad prietenii din copilarie, mi-e dor de serile petrecute in scara la bloc, mi-e dor de jocurile “flori, fete si baieti”, “tara, tara vrem ostasi”, “v-ati ascunsea” in loc de conversatii tarzii pe mess. Nu mergeam la sala, dar ne urcam zilnic pe bara pe care se bateau covoarele. Mi-e dor sa joc shencal cu fetele si sotron desenat cu un ciob de caramida pe asfaltul din fata blocului, sa ma joc cu masinutele , mi-e dor sa facem galagie in fata blocului sa ne certe vecinii. Mi-e dor de varsta aceea cand ma intrebam oare cum e sa te saruti?

Nici nu stiu cum a trecut timpul insa stiu ca am avut o copilarie minunata, chiar daca nu aveam mp3/ipod ci chitara, chiar daca nu aveam mobilul la gat ci cheia. Din cand in cand, panicati, ne pipaiam sa vedem daca mai sunt acolo. Traiam tot timpul cu spaima ca “am pierdut cheia”. Eram pedepsiti pentru efortul parintilor de a schimba yala de la intrarea in casa, daca pierdeam cheia.

Noi nu ne trimiteam SMS-uri, ne fluieram sa iesim afara. Suflam cornete de hartie prin tevi, jucam “pac-pac”, jucam tenis de picior si volei in fata blocului. Nu am avut DVD player, ne uitam la diafilme proiectate pe perete. Aveam clasor cu timbre, colectie de servetele si colectie de cartonase de la guma Titanic. Primeam/trimiteam bilete in care ni se cerea/ceream prietenia si completam oracole si scriam scrisori de dragoste parfumate.

Mi-e dor de toate aceste jocuri ale copilariei. Cand mergeam si furam corcoduse, struguri, mere padurete si cate si mai cate. Mi-e cam dor de clasele 5-8, parca atunci eram mai prieteni intre noi toti.

Mi-e dor de copilarie pentru ca aveam o scuza atunci cand greseam… se pare ca o sa raman cu dorul.

Amintiri multe si frumoase.

Astazi?…astazi plang! De ce oare linistea sufleteasca nu dureaza si pentru mine? M-am saturat de lacrimi,m-am saturat de cuvinte seci, de intrebari, de toate…

Am inceput sa detest timpul liber si asta pentru ca imi da ragazul sa ma gandesc, ma lasa sa-mi autoanalizez fiecare cuvant,comportare. Uneori, am senzatia ca nu pot atinge ceva sau chiar pe cineva fara sa-i dau din tristetea mea.
Fiecare avem un tel in viata ce capata valoare de absolut si e cel mai greu de conturat. Eu imi doresc fericire … Fericire cu sens de multumire sufleteasca …

Toate trec pe langa noi…in urma ramane un biet suflet ce doar el mai stie cat mai poate indura si rezista. Cum rezista sa nu uite, desi il doare sa tina minte? Cum rezista sa zambeasca,desi il doare tristetea? Cum rezista sa dea viata la acele sentimente moarte sau inghetate de-a lungul vremii? Atunci cand cerul este acoperit de nori, nu putem vedea soarele,dar stim ca el exista … as vrea sa fie la fel si cu noi doi … nu ne vom putea vedea intotdeauna, dar vom exista unul pentru celalalt… stau si ma gandesc cum sa ajung mai aproape de inima ta…si nu reusesc sa imi dau seama…ce lipseste…ca noi sa fim impreuna pentru eternitate…poate ca asa ne e scris, sa fim departe … unul de altul … si sa iubim prin suferinta…

Ma uit in jur, ii vad … ii vad cum se tin de mana, ii vad cum se privesc in ochi, ii vad cum isi soptesc cuvinte de iubire … si’au trait viata … dar par asa de fericiti … cum au rezistat ? Care le este secretul ? Parintii te invata cum sa mananci, cum sa vorbesti cum sa te comporti, cand sa spui ” imi pare rau, dar cine te invata sa zambesti, cine te invata sa razi … sa inchizi ochii si sa simti atingerea calda a razelor de soare … sa simti iubirea in adancul tau …

Este greu, este trist .. afara ploua … am sa inchid ochii si am sa merg departe … am sa trec de negura cerului si am sa incerc sa te gasesc … este singurul loc unde stiu ca esti doar a mea, doar a mea … dulce fericire !

Astazi a fost o zi … mai speciala … din anumite motive.
Dar oare de ce nu am simtit ce trebuia sa simt? De ce te’am simtit departe ? De ce am simtit ca ne separa un univers ? De ce am simtit ca nu mai esti a mea  ?

Totusi ..

La Multi Ani !

… Noua !

Mi’am intors spatele si am plecat. Las in urma tot ce imi este drag, tot ce iubesc … tot ce simt, fara sa stiu daca o sa le mai gasesc … am sa rezist, am sa lupt si am sa sper in fiecare secunda … am sa astept !

Multumiri lui Madalin

Sunt o picatura de ploaie strivita intre pleoapele tale grele de visuri. Sunt un gand hoinar, ratacit in parul tau, roua diminetii tarzii incendiate de soare, secunda boaba de nisip cazuta in clepsidra fara de sfarsit.Sunt firul de iarba peste care treci acum grabita, sunt frunza pe care o tii ingandurata intre degete! Sunt raza de soare care iti mangaie privirea, sunt ultima silaba pe care as dori sa o rostesti inainte de a visa si primul tau gand…Iubita mea, ochii tai deschid spre mine universuri, zambetul tau ma imbata de o betie cereasca. Atingerea ta e pentru mine curcubeul, sarutul tau…sfarsitul unei lumi si nasterea alteia. Iubita meu esti vis si…durere…Daca viata mea ar fi o clipa petrecuta alaturi de tine, nu mi-as dori alta. O clipa sa ma privesti, sa-mi zambesti, sa ma atingi, sa ma saruti…

Te mai astept o viata..

Am primit o cuite de praline fine. Este frumos ambalta si foarte colorata. Sunt rotunde si invelite in ciocolata de lapte cu alune.  M’am uitat pofticios la ea si am vrut sa o deschid. In timp ce cautam ceva ascutit cu care sa o desfac fara sa o stric mi’a venit chipul tau in minte. Am realizat ca poate ai fi vrut sa gusti cu mine din ele… si eu as fi vrut. Am pus cutia intr’un dulapior. Nu o desfac …. o pastrez sa ne bucuram impreuna de ea … impreuna iubito.